(parabolă)

        Sculele din atelierul de tâmplărie au ţinut o adunare administrativă. 
Fratele Ciocan prezida.  Ceilalţi membri i-au cerut să părăsească funcţia, deoarece îi bubuia pe toţi.  El a răspuns: “Dacă trebuie să părăsesc atelierul acesta, fratele Burghiu trebuie să plece şi el. Este neînsemnat, face puţină impresie, dar se vâră în treburile oamenilor.”

        Înalt şi ascuţit, fratele Burghiu s-a ridicat şi a zis tăios: “Foarte bine, dar şi fratele Şurub trebuie să plece; nu face nimic decât împins.”

        Fratele Şurub zise şi el; “Bine, dacă doriţi, plec. Dar sora Masă trebuie de asemenea să plece; toată lucrarea ei este numai de suprafaţă,
nu este nici o profunzime în ceea ce face.”

        La toate acestea, sora Masă a răspuns: “Sora Ruletă trebuie să plece dacă plec eu, fiindcă tot timpul îi măsoară pe alţii, ca şi cum ea ar fi
singura care are acest drept.”

        Sora Ruletă se plânse apoi de fratele Şmirghel şi zise: “Mie nici nu îmi pasă, dar el este mai aspru decât ar trebui să fie, şi îi ia pe oameni
întotdeauna în răspăr.”

      În mijlocul discuţiei lor, a intrat în atelier Tâmplarul din Nazaret.  Venise la lucru în ziua aceea.  Şi-a pus şorţul, s-a dus la banc, a folosit ciocanul, burghiul, şuruburi, ruleta de măsurat, şmirghelul şi toate celelalte scule din atelier.

    Când ziua de lucru s-a încheiat, fratele Fierăstrău se ridică şi zise:
“Fraţilor, înţeleg că suntem toţi împreună lucrători cu Tâmplarul.”

     Câţi creştini sunt ca aceste scule din atelierul de tâmplărie, totdeauna ocupându-se de ceea ce fac alţii !   Toate acuzaţiile aduse de acestea erau adevărate.  Totuşi Tâmplarul a avut nevoie de fiecare.  Decât să căutăm defectele altora, mai degrabă să ne asigurăm că suntem la locul nostru şi să lăsăm mâna Lui să ne folosească.

 “Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.”   (Romani 12. 4,5)