Un profesor a dat studenţilor săi ca temă pentru lecţia din  săptămâna următoare să ia fiecare câte o cutie de carton, şi pentru fiecare persoană care îi supăra, pe care nu puteau să o sufere şi să o ierte, să pună în cutie câte o piersică pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective. 

        
Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte cutia cu ei în permanenţă: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi
noaptea să şi-o pună la capul patului.

          Studenţii au fost amuzaţi de lecţie la început, şi fiecare a scris o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie.


Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau, studenţii adăugau nume ale persoanelor pe care le întâlneau şi care
considerau ei că au un comportament de neiertat.  Fiecare a început să observe că pe măsură ce numărul
piersicilor era mai mare, cutia devenea din ce în ce mai grea.
Piersicile aşezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, şi
stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.



          O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, erau scrise pe cutie. În plus, cartonul se stricase şi cutia ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea sa facă faţă sarcinii sale.


          Fiecare a înteles repede şi clar lecţia pe care a încercat să o explice profesorul când s-au revăzut dupa o săptămână, şi anume că acea cutie reprezintă greutatea sufletească pe care o purtăm, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane.


         
De multe ori credem că a ierta pe cineva este o favoare pe care o facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cea mai mare favoare pe care ne-o putem face chiar nouă înşine.
 În cutia ta câte piersici sunt… şi ce ai de gând să faci cu ele ?