„Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă.”
  
Psalmii 15:1-2

  
„Dacă ţi-ai umplut inima cu minciuni, degeaba vei încerca să storci adevăr din ea.”
Autor anonim 
  
Baal-Şem spunea: „Ce să însemne vorba asta: adevărul umblă peste tot? Înseamnă că adevărul este respins pretutindeni şi este nevoit să plece mai departe.”
Erau unele din cele mai neplăcute clipe ale copilăriei acelea în care eram nevoit să stau afară ca pedeapsă pentru o boacănă, mai ales seara, până ce tata îmi spunea că pot să mă întorc în casă. Spuneam că nu mai fac, dar îmi aduceam aminte când eram nevoit să judec din nou la rece. A spune adevărul după ce tata te-a lăsat să stai puţin afară sau să ţi-l aminteşti după ce toate argumentele tale au căzut pe rând, nu e o dovadă de virtute. A spune adevărul chiar atunci când te doare sau când e în defavoarea ta sau când e la modă să spui minciuni, iată o dovadă de cinste.