„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Iacov 5,16

                Renumitul aviator şi scriitor francez Antoin de Saint-Exupery împreună cu mecanicul său s-au prăbuşit cu avionul în nisipurile fierbinţi ale Saharei. În cartea sa „Vânt , nisip şi stele” , autorul îşi evoca setea : „ Vântul acela , care în nouăsprezece ore este în stare să rideze faţa unui om, bătea acum dinspre apus. Gâtul nu  mi se închisese de tot, dar îl simţeam greu şi mă durea de parcă aş fi înghiţit o răzătoare. În scurt timp avea să înceapă tusea aceea despre care mi se spusese şi pe care acum o aşteptam. Limba îmi devenise de nesuportat. Dar lucrul cel mai greu dintre toate era că începusem să văd înaintea ochilor pete strălucitoare. Când acestea aveau să se transforme în flăcări, aveam să mă întind, pur şi simplu pe jos... Îmi era sete. Da, şi aveam impresia că sufăr mai puţin de sete decât de efectele ei. Gâtul greu. Limba ca de ipsos. Senzaţia de zgârâietură în gât. Un gust oribil în gură... Setea devenise din ce în ce mai mult o boală şi din ce în ce mai puţin o poftă.”

Şansa li s-a oferit printr-un beduin care i-a găsit prăbuşiţi şi pregătiţi pentru deshidratare. „Aşteptam cu faţa îngropată în nisip. Şi când a venit apa, am băut ca viţeii, cu feţele cufundate în vas şi cu o lăcomie care l-a alarmat atât de tare pe beduin încât, din când în când, ne împingea înapoi. Dar imediat ce simţeam că mâna lui s-a depărtat puţin, ne cufundam din nou feţele în apă”.

Când nevoia noastră de Dumnezeu se va manifesta printr-o sete disperată, atunci această sete va lua forma rugăciunii, din care să tot bei ca o nevoie continuă. Dacă rugăciunea este cheia  adevărată a trezirii de ce este lăsată să ruginească ? se întreba Spurgeon. Atunci când vine subiectul despre rugăciune neîncetată, parcă pe unii ne apucă crampele şi transpiraţia sufletului, în loc să fie respiraţia ei . Oare de ce? O viaţă care este obişnuită cu oamenii,  care s-au deprins să ceară de la ei înşişi, să vorbească cu ei înşişi şi să-şi dăruiască  după poftele lor, li se pare că rugăciunea adresată altcuiva decât lor este o trădare şi un eşec.

Dacă admitem în final că merită să ne conectăm la Sursa binecuvântărilor noastre mereu inversăm rolurile , gândindu-mă că Dumnezeu ar trebui să-mi slujească mie şi nu eu Lui. În afară de faptul că, la modul strict , rugăciunea este uzitată pentru cereri, ne întrebăm la ce mai poate folosi rugăciunea în a ne trăi viaţa mai deplin şi cu folos?  Rugăciunea  îmi desprinde privirea de la lucrurile mărunte şi obişnuite ale vieţii şi îmi oferă o perspectivă generoasă  de ansamblu, dar şi glorioasă şi plină de demnitate şi onoare. În rugăciune optica mea se schimbă, eliberându-mă de egoismul meu. Ea îmi oferă o concentrare asupra slavei Sale şi Îl las pe Dumnezeu să fie Dumnezeu şi Domn al vieţii.” Problema umană fundamentală este că fiecare individ crede că există Dumnezeu şi că El e acela,” spunea un teolog pe nume Daniel Hawk.  Numai acela care se simte total neajutorat se poate pleca cu adevărat în rugăciune. De fapt rugăciunea este o declaraţie de dependenţă faţă de Dumnezeu. Prin rugăciune nu-L putem face vizibil pe Dumnezeu înaintea noastră, dar ne putem face pe noi vizibili înaintea Lui. Atunci când percepem rugăciunea ca o tranzacţie şi mai puţin ca relaţie, poate deveni  o practică asemănătoare mai mult cu datoria decât cu bucuria.

Un fost membru al parlamentului Marii Britanii, Jonathan Aitken îşi compară relaţia din primii ani cu Dumnezeu cu relaţia dintre el  şi un director de bancă :” Îi vorbeam politicos, Îl vizitam acasă din când în când, ocazional Îi ceream câte un mic favor sau o scutire de plată ca să ies din dificultate, Îi mulţumeam condescendent pentru ajutor, păstram aparenţa că sunt unul dintre clienţii Lui fideli , şi menţineam o legătură superficială cu El pe motiv că s-ar fi putut dovedi de mare folos într-o bună zi.”

Autorul celor mai viguroase sfaturi inspirate ,Ellen White scria în Mărturii  vol. 1 pg. 175 : „Roagă-te cu seriozitate, cu ardoare, cum te-ai ruga dacă ar fi în joc viaţa ta. Stai înaintea Domnului până când înăuntru tău ia naştere un dor de nedescris după mântuire şi obţii dovada dulce  a păcatului iertat.”

“Pentru ca ruga să fie ascultată roagă-te ca şi cum totul depinde de Dumnezeu, şi apoi lucrează ca şi cum totul depinde de tine,” spunea Martin Luther.

Nevoia de schimbare vine din nevoia de rugăciune. Şi de ce să ne schimbăm? Pentru că schimbarea este esenţa creştinismului. De fapt schimbarea este ajustarea noastră continuă după slava lui Dumnezeu care nu are limite. Un exerciţiu de..veşnicie!

                                                                                                     George Uba