„Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.”  Matei 5,14

          Un scriitor şi-a imaginat  o discuţie între Dumnezeu şi îngerul Gabriel după reîntoarcerea lui Isus la Ceruri.

- Stăpâne, Tu ai murit pentru cei din lumea de jos, de acolo, nu-i aşa?
- Da.
- Cred ca ai suferit foarte mult, a spus el privind cu  recunoştinţă faţa minunată a Domnului şi l-a semnele care nu se vor mai şterge niciodată.
- Da, a venit răspunsul cu o voce minunată, foarte liniştită, dar plina de simţăminte profunde.
- Dar toţi oamenii cunosc lucrul acesta?
- Oh, nu! Numai câţiva din Palestina cunosc lucrul acesta.
- Dar care este planul Tău? Cum ai să le spui tuturor că ai murit pentru ei?
- Am rugat pe Petru, Iacov şi Ioan şi pe Andrei şi pe alţi câţiva de acolo de jos să facă din acest lucru scopul vieţii lor şi să le spună şi altora, iar aceia să spună altora, până când toţi oamenii vor afla.

Gabriel îi cunoştea pe cei de pe Pământ destul de bine. Avusese mai mult de un contact cu ei. El cunoştea modul nostru de a fi. Şi a răspuns cu ezitare şi reţinere, ca şi cum ar fi văzut dificultăţile ce puteau apare în acest plan.

- Da, dar să presupunem că Petru eşuează. Să presupunem că după o vreme, Ioan, pur şi simplu, nu mai spune şi la alţii. Să presupunem că descendenţii lor, că succesorii lor,  care se vor afla la graniţă de secol, vor deveni atât de ocupaţi cu lucrurile proprii încât nu vor spune şi ei nimic. Ce facem atunci? Iar ochii săi au devenit mari cu intensitatea gândului reflectată în ei pentru că se gândeşte la suferinţă, şi se mai gândeşte şi la omul căruia nu i s-a spus vestea cea bună. Atunci ce se va întâmpla?

Vocea liniştită şi plăcuta a lui Isus s-a auzit din nou:
- Gabriel, nu mi-am mai făcut alt plan; contez pe ei.

Fără îndoială că Isus i-a şocat pe ascultătorii lui când le-a spus : „Voi sunteţi sarea pământului...Voi sunteţi lumina lumii .„ La care probabil ei au răspuns . „ Ce suntem noi? Cred că glumeşti!” La momentul acela , când Isus îi uimea cu acele afirmaţii nu erau deloc „sare” şi „lumină”, după cum nici Petru nu era o „stâncă”.  Ce face Isus ? Incredibil ! Spune o minciună! Ar fi cea mai cumplită veste din era creştinismului. Dar, totuşi,  sunteţi siguri că nu este aşa! Am putea spune că Isus lansează o figură de stil , sau un timp verbal necunoscut în gramatică . Să-l numim prezentul viitorului ! Pe scurt: Isus s-a referit la ceea ce ei puteau fi, la ceea ce ei ar fi trebuit să fie, la ceea ce urmau să fie. El s-a adresat din perspectiva potenţialului  şi nu a performanţelor lor. Isus a ales această cale în loc să se concentreze asupra greşelilor comise de oameni.

Mai apoi şi apostolul Pavel îi numeşte sfinţi pe creştinii corinteni cărora a trebuit să le trimită o scrisoare disciplinară celor care se certau şi care aveau fel şi fel de păcate, care mai de care mai grozave. Dar el avea în vedere potenţialul cititorilor săi, nu practicile lor. Uitându-se la sine şi la transformarea uimitoare pe care a făcut-o Isus în propria lui viaţă, i-a dat încrederea necesară ca să se adreseze creştinilor din primele veacuri în lumina a ceea ce ei puteau deveni, trebuiau să fie şi prin harul lui Dumnezeu aveau să fie.

            Un autor cunoscut Larry Crabb spunea în mod inspirat : „ Ce s-ar întâmpla dacă am avea o viziune unii pentru alţii, dacă am putea vedea în noi, în familia noastră, în prietenii noştri gloria pierdută? Ce efect ar avea asupra fiului tău sau asupra fiicei tale dacă şi-ar da seama că eşti preocupat de posibilitatea de a-i  restaura gloria, de ceea ce ar putea deveni el sau ea – nu plin de succes, talentat, arătos sau bogat, ci amabil, puternic şi sigur de sine, cu adevărat viu.”

            Ce s-ar întâmpla dacă te-ai deprinde să-i tratezi pe alţii cu acelaşi har care ţi-a fost arătat ţie? Acelaşi autor continuă :” A te raporta eficient la cineva înseamnă a înţelege viziunea pe care Dumnezeu o are pentru acea persoană şi a crede că acea viziune ar putea deveni realitate.”

            Goethe spunea : „ Tratează-i pe oameni ca şi când ar fi ceea ce ar trebui să fie, aşa îi ajuţi să devină ceea ce sunt capabili să devină”. Profetul inspirat al bisericii ne descoperă de ce ne poate trata Isus în acest fel, prin  prisma a ceea ce putem fi prin sacrificiul Lui:

„Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi trataţi aşa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viaţa care era a Lui. "Prin rănile Lui suntem tămăduiţi." HLL p.25

             Şi acum te uiţi la tine şi te vezi în realitatea crudă a ceea ce eşti: nerăbdător, cu sclipiri de răutate, cu o poftă continuă de îndreptăţire de sine. Te eşti egoist, inconsecvent, infatuat şi răzbunător. Şi ce e mai trist  este faptul că ceilalţi pe care îi vezi sunt şi mai negri la suflet ca tine. Mereu eşti mai bun ca ei şi îi ai ca ţintă preferată în cuvintele tale cu care le trânteşti valoarea lor. Şi totuşi Isus îţi spune clar, în timp ce tu pregăteşti a doua minciună : „ tu eşti sarea pământului! ... tu eşti lumina lumii! ...” Îţi vine să intri în pământ căci ştii că nu este aşa! Şi El insistă şi astăzi şi mâine. Şi tu strigi : „ Ştii bine că nu este aşa, Doamne! Dar mi-ar place să fiu.”  În fiecare dintre noi este un dor aprig  de a ne dezbrăca de ceea ce suntem pentru a fi ceea ce este El. După ce îţi pare rău şi primeşti ploaia iertării,  în momentul acela, din Numele Lui , Mântuitorul desprinde numele nostru, nou şi curat, zidit pentru etern. E puţin lucru să te cheme fiul lui Dumnezeu? Vei auzi glasul care va spune : contez pe tine!

 George Uba