„Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.” Gen. 7,1

                În 1976 , Reader’s Digest a publicat o scurtă satiră intitulată „the Noah Way”, care ilustrează goliciunea interioară şi lipsa de tărie spirituală a creştinilor de astăzi :

                 Şi Domnul i-a spus lui Noe: „Unde este arca pe care ţi-am poruncit s-o faci?” Şi Noe a răspuns Domnului: „adevărat Îţi spun, trei tâmplari au fost concediu de boală. Furnizorul de lemn de gofer m-a lăsat baltă –  chiar aşa, deşi i-am făcur comanda acum aproape douăsprezece luni. Ce pot să fac , Doamne?” Şi Domnul i-a zis lui Noe : „ Vreau ca arca să fie terminată peste şapte zile şi şapte nopţi.” Şi Noe a spus : „ aşa va fi.” Şi nu a fost aşa. Şi Domnul i-a zis lui Noe :”Care mai este problema acum?” Şi Noe a răspuns Domnului : „Subcontractorul a dat faliment. Smoala pe care mi-ai poruncit s-o pun în interiorul şi exteriorul arcei nu a sosit încă. Instalatorul este în grevă. Sem, fiul meu care m-a ajutat până acum , şi-a format un grup pop împreună cu fraţii săi, Ham şi Iafet. Doamne, am falimentat.” Şi Domnul S-a mâniat şi i-a zis : „Cum stai cu animalele, care trebuia să intre câte trei perechi din fiecare soi, ca să le ţii vie sămânţa pe pământ?” Şi Noe a zis : „Au fost livrate la o adresă greşită, dar trebuie să ajungă vineri.” Şi Domnul a zis :” Dar animalele şi păsările curate , din care trebuia să adoposteşti câte şapte perechi din fiecare soi?” Şi Noe şi-a frânt mâinile în faţa Domnului, a plâns şi a spus:” Doamne , este imposibil să faci rost de ei. Iar păsările cerului se vând doar câte şase. Doamne, Doamne , ştii cum merg treburile pe aici”. Şi domnul în înţelepciunea Lui,a apus : „Noe, fiule , ştiu. De ce crezi că am trimis potopul pe pământ?”

                Cuvintele acestea ne caracterizează tot atât de bine pe noi şi  vremea noastră. Un creştinism al efortului personal şi al descurcatului abil şi compromis, sub marca ,”astea-s vremurile!” Pierderea dragostei şi recunoştinţei faţă de Dumnezeu se derulează până la un stil de viaţă caracterizat prin voinţă slabă şi neascultare. Justificări ale unei vieţi spirituale nereuşite presară de la un capăt la altul faptele, zilele şi voinţa.  O oboseală interioară şi exterioară este experimentată chiar de cei pe care îi socotim cei mai tari. Mulţi au ajuns să nu mai ştie cine este Dumnezeu. Un număr mare dintre ei au încercat tot felul de plăceri, care însă i-au lăsat goi sufleteşte.Căminul a devenit un loc al jurămintelor călcate şi al abuzării. Şi viaţa tuturor ne este marcată de un sentiment persistent de singurătate. Închinarea a devenit o formalitate care face cu ochiul în ascuns la o parodie de creştinism.

                Cine să salveze creştinsmul de sub rutina blestemată a ritualului, care nu numai că nu convinge , dar care anesteziază şi pe alţii , înmulţind numărul fecioarelor neînţelepte. Cine? Desigur, doar ...Noe! Dar un Noe care ascultă întrutotul porunca Arhitectului, care comadă resursele direct la Furnizorul ceresc, care nu fabrică faptele în uzina succesului secular , ci care le primeşte de la Cel care le-a trăit şi le-a îmbrăcat cu hainele Lui albe; care sfidează orarul mereu bruiat al relaţiilor şi care la vreme hotărâtă vine cu dragoste absolută şi veşti precise şi bune. Neapărat un Noe, adică neapărat ...un tânăr. Doar aşa corabia poate fi gata!


George Uba