Într-o zi de vară fierbinte, un tânăr călătorea în compartimentul unui tren în care se afla şi un predicator care-şi citea ziarul. Tânărul, recent convertit la crestinism, privea pe fereastră contemplând natura şi începu să cânte încetişor cântecul „Răscumpărat! Ce mult îmi place să spun!” (În Rom: „În Domnul găsesc adăpost”).

Când ajunse la capătul primei strofe, predicatorul începu să fredoneze şi el refrenul, şi apoi spuse:

„Tinere, cu siguranţă eşti creştin!”
„Da, Domnule!” a venit răspunsul.
„De cât timp esti „răscumpărat”, „salvat”?
„De peste 2000 de ani” spuse tânărul.
„Vreau să spun, zise predicatorul, un pic încurcat, de când eşti mântuit tu, personal?”
„De peste 2000 ani!” spuse din nou tânărul.

Cu acest răspuns conversaţia se încheie şi predicatorul îşi reluă citirea ziarului.
Dar înainte de a coborî din tren, tânărul îi spuse:
„Scuzaţi-mă, domnule, nu am dorit să apar inteligent cu răspunsul meu...

Am vrut să spun că în urmă cu peste 2000 de ani eu am fost mântuit de Isus, dar abia cu un an în urmă am descoperit lucrul acesta!”

Niciodată nu au fost rostite cuvinte mai adevărate ca acestea despre mântuire. În urmă cu 2000 de ani Domnul nostru a lucrat mântuirea noastră pe crucea de pe Golgota.

“Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
 Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său,cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.


 Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.”     (Romani 5. 8-11)