O confruntare necesară între îngerul bisericii Laodicea şi cei patru îngeri din Apocalips

 Mulţi dintre membrii poporului lui Dumnezeu, confruntaţi cu adevărul tot mai glorios al neprihănirii lui Hristos, se întreabă: „Dacă nu El, atunci cine?” Dacă nenorocirile care se abat asupra lumii nu sunt pedepsele lui Dumnezeu, atunci de unde vin ele? Cine este la originea cutremurelor distrugătoare, a inundaţiilor din ce în ce mai frecvente, a temperaturilor extreme, a dezastrelor ecologice, a epidemiilor şi accidentelor pe căile de transport?

Credinţa populară pe care se bazează asemenea expresii este exact aceea din timpul lui Iov, de parcă nici n-ar exista în istorie un eveniment numit Golgota. Mentalitatea vremii, prezentată de cei trei prieteni ai lui Iov, este că Dumnezeu, stăpânul planetei, face bine celor buni şi rău celor răi. „Dacă nu El, atunci cine?” se întrebau ei plini de uimire?
Pasajul acesta este o descoperire clară a mecanismului cataclismelor care bântuie planeta şi pe care o vor aduce curând la distrugere totală. „După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac” (Apocalips 7.1).
Care este mesajul acestui verset? Descifrat de perspectiva Golgotei, el ar suna aşa: Harul protector al dragostei lui Hristos, care înfăşoară planeta ca un scut, este singurul element care mai ţine vânturile dezastrului ce s-ar abate rapid peste pământ. Fără această intervenţie divină, distrugerea ar veni imediat din toate părţile, din pământ, din apă, din cosmos şi din mâna crudă a locuitorilor planetei.

Vânturile pământului nu sunt altceva decât energiile dezlănţuite ale elementelor naturale, care nu cunosc decât starea de haos atunci când au ieşit de sub controlul puterii creatoare.   

Dacă îngerul bisericii Laodicea, slujitorii lui Dumnezeu, ar avea curajul să se confrunte serios cu cei patru îngeri din Apocalips 7, ca să poată prezenta corect cauza nimicirilor planetare, omenirea ar avea imediat şansa veacurilor, să înţeleagă corect că slava lui Dumnezeu, caracterul Său, nu poate fi dispreţuită la infinit şi în acelaşi timp să ofere protecţie celor care beneficiază de ea.

   Mai devreme sau mai târziu, această confruntare tot va avea loc. De ce să mai producem inutil suferinţă inimii străpunse a lui Isus?