Învaţă de la ei
Luciano Pavarotti
„Când eram copil, tatăl meu, care era brutar, mi-a făcut cunoştinţă cu minunile cântecului,“ povesteşte tenorul Luciano Pavarotti. „El m-a îndemnat să muncesc din greu ca să-mi dezvolt vocea. Arrigo Pola, un tenor profesionist din oraşul meu natal, Modena, mi-a dat meditaţii. De asemenea, m-am înscris la colegiul profesorilor. La absolvire, l-am întrebat pe tatăl meu:
- Să fiu profesor sau cântăreţ?
- Luciano, mi-a răspuns tatăl, dacă încerci să stai pe două scaune, vei cădea între ele. Pentru viaţă trebuie să alegi un scaun.
Iar eu am ales unul. A fost nevoie de şapte ani de studiu şi de frustrări înainte de a apărea pentru prima dată în public ca profesionist. A mai fost nevoie de alţi şapte ani pentru a ajunge la Opera Metropolitană. Iar acum cred că indiferent ce facem – fie că zidim case, scriem cărţi – trebuie să ne dedicăm acelui lucru. Dedicarea – iată secretul. Alege un singur scaun.“ – Luciano Pavarotti
În pofida situaţiilor vitrege
- La vârsta de 3 ani, Johnny Fulton a fost călcat de o maşină. Şoldurile i-au fost strivite, coastele rupte, craniul şi picioarele fracturate. Nu mai există nicio speranţă de supravieţuire. Dar el nu s-a dat bătut. De fapt, mai târziu a reuşit să fugă un kilometru în mai puţin de două minute.
- Când avea 9 ani, Walt Devis a paralizat total din cauza poliomielitei, însă nu s-a dat bătut. În 1952 el a devenit campion olimpic la sărituri.
- Când avea 5 ani, Shelly Mann a paralizat din cauza poliomielitei, însă nu s-a dat bătută. În cele din urmă a stabilit pentru SUA opt recorduri la înot şi a câştigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice din Melbourne, Australia.
- În 1938, Karoly Takas, membru al echipei campioane mondiale maghiare de shooting (tragere cu pistolul) şi sergent în armată, şi-a pierdut mâna dreaptă când grenada pe care o ţinea în mână a explodat. Dar Takacs nu s-a dat bătut. A învăţat să tragă cu mâna stângă şi a câştigat medalii de aur şi în Jocurile Olimpice din 1948 şi 1952.
- Lou Gehrig era un jucător aşa de neîndemânatic încât băieţii din cartier nu îl acceptau să joace în echipa lor. Dar el era hotărât. În cele din urmă, numele său a intrat în lista jucătorilor de baschet renumiţi.
- Până la vârsta de 10 ani Woodrow Wilson nu ştia să citească. Dar era o persoană hotărâtă. El a devenit al douăzeci şi optelea preşedinte al Statelor Unite.
Inregistrare
Anunturi
-
Armonii intre Generatii Armonii intre Generatii..........Sambata, 26 mai, ora 18.00 "Orice...
-
Colectă specială 1. Pentru astăzi este prevăzută o colectă specială pentru ADRA. Cei...
-
Excursie Dacă anul trecut nu am reuşit să ne bucurăm de o excursie, încercăm...
- 1
- 2
- 3
- 4
Raport ADRA - 2011
Info Brancoveanu
Ai o stire despre actiuni, evenimente, articole sau initiative ale Bisericii Brancoveanu?
Scrie-ne pe adresa: contact@bisericabrancoveanu.ro



















