Lucrurile simple
Nu se vand oare cinci vrabii cu doi bani? Totusi niciuna din ele nu este uitata inaintea lui Dumnezeu. (Luca 12,6)
Uneori credem ca Dumnezeu ne ajuta numai in marile probleme si ezitam sa-I cerem ajutorul in lucurile mici. Versetul de mai sus ne spune ca Dumnezeu se ingrijeste si de vrabii, iar o experienta recenta mi-a dovedit ca El este preocupat chiar de cele mai mici incidente din viata mea. O familie s-a mutat de curand din oras langa proprietatea noastra de la tara.
Este un cuplu crestin devotat si ne-am bucurat sa-i cunoastem in timp ce si-au construit casa si s-au acomodat cu noua locuinta. L-au adus cu ei si pe batranul lor caine si, pentru ca acesta era orb, s-au hotarat sa mai cumpere unul ca sa-i tina companie. Samson, noul lor caine, este mare, are un latrat gros si dinti ascutiti, destul de amenintatori. Ei ne-au asigurat ca Samson este inofensiv, dar din cand in cand acesta ne urmarea cam un kilometru in susul drumului, latrand, in timp ce noi conduceam cartul de golf.
Cand lucram in zona in care proprietatile noastre se intalnesc, Samson credea probabil ca zona nu ne apartine si incerca sa ne goneasca. Cand stapanii lui erau acasa, unul dintre ei venea si-l lua de acolo si asta rezolva problema pentru moment.
Intr-o zi a trebuit sa lucram la marginea proprietatii noastre si eram aproape sigura ca vecinii nostri nu sunt acasa. Pentru ca nu voiam sa fiu necajita de Samson, m-am rugat Domnului sa-l tina departe. Ca de obicei insa, cadn ne-a auzit venind Samson a alergat spre noi. Dar, dintr-odata s-a oprit chiar langa marginea proprietatii. A continuat sa latre, dar nu s-a mai apropiat. La inceput nu mi-am putut crede ochilor si, cand am realizat ca rugaciunea imi fusese ascultata, am soptit spre ceruri un "multumesc" din inima.
Tot timpul cat am lucrat, el a latrat dar era ca si cum un inger il tinea acolo, departe de proprietatea noastra. Am mai lucrat in acea zona de cateva ori de atunci si il auzeam mereu pe Samson latrand, dar nu se mai apropia de noi. Dumnezeu nu numai ca a raspuns la rugaciune in acea ocazie, dar El isi trimite ingerul de fiecare data cand trebuie sa lucram acolo.
Multumesc, Tata, ca Tu te ingrijesti nu numai de vrabii, dar si de lucrurile mici din viata copiilor Tai.
Inregistrare
Anunturi
-
Armonii intre Generatii Armonii intre Generatii..........Sambata, 26 mai, ora 18.00 "Orice...
-
Colectă specială 1. Pentru astăzi este prevăzută o colectă specială pentru ADRA. Cei...
-
Excursie Dacă anul trecut nu am reuşit să ne bucurăm de o excursie, încercăm...
- 1
- 2
- 3
- 4
Raport ADRA - 2011
Info Brancoveanu
Ai o stire despre actiuni, evenimente, articole sau initiative ale Bisericii Brancoveanu?
Scrie-ne pe adresa: contact@bisericabrancoveanu.ro





















