„El l-a gasit intr-un tinut pustiu, intr-o singuratate plina de urlete infricosatoare. L-a inconjurat, l-a ingrijit si l-a pazit ca lumina ochiului Lui.”
Deuteronom 32: 10

„Cand un om ti se pare aspru, gandeste-te totdeauna ca o cetate intarita nu e si o cetate dusmana.”
N. Iorga

In timpul lungii lor slujiri ca misionari in Africa, Hans si Sylvie s-au confruntat cu o situatie speciala. O femeie care nascu in clinica unde acestia lucrau nu s-a ocupat aproape deloc de micut. in scurt timp starea lui era deplorabila. Sylvie a hotarat sa piarda cateva nopti pentru a-l reechilibra. Dupa ce l-a restituit familiei, parintii au hotarat sa se desparta, dar nici unul nu voia sa ia copilul. Acesta putea plange de foame ore in sir, putea sta nespalat zile intregi, nimeni nu era impresionat. Saracia era o problema dureroasa. Cand cei doi s-au despartit, copilul a fost lasat la intamplare. Misionarilor li se facu mila si desi nu erau foarte tineri, si aveau proprii copii, l-au adoptat pe Phillipe. La cativa ani, tatal alb si micutul negru se plimbau in piata de camile, cand un negustor veni si-i spuse lui Hans: „Vinde-mi te rog baiatul. Am nevoie sa ingrijeasca de camile.” La care veni raspunsul: „Nu pot! Este al meu!”