„Ferice de cei blânzi căci ei vor moşteni pământul!”
Matei 5:5

„Dacă vrei să fii mai bun, cunoaşte-te mai bine.”
A. Amado

Pentru cititorul modern, blândeţea implică adesea o persoană modestă, lipsită de îndrăzneală şi de respect de sine, inutilă sieşi ori altora. Vieţile marilor oameni ai credinţei sunt însă în contrast izbitor cu o asemenea descriere: Avraam, Moise, David, Pavel şi Isus Hristos, caractere tari, dar de o blândeţe umilă. Deşi capabili de o mânie dreaptă, ei erau în stare să sufere cele mai grele încercări mai degrabă decât să-şi revendice anumite drepturi cu încăpăţânare. Din vieţile lor înţelegem că umilinţa este compatibilă cu puterea, autoritatea şi tăria, lipsite de mândrie. Cei blânzi nu revendică nimic pentru sine, nici drepturi, nici posesiuni şi nici poziţie socială. Ei sunt ca Isus, care „n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine” în folosul altora (Filipeni 2:5-11).