Vineri, Mai 18, 2012
    
   
Text

Cauta in site

82% din tinerii care utilizează internetul nu sunt conştienţi de protecţia datelor personale

Un procent de 68% dintre consumatorii europeni sunt îngrijoraţi cu privire la protecţia datelor personale, în timp ce 82% din tinerii care utilizează internetul nu sunt conştienţi de modul în care informaţiile lor personale sunt folosite împotriva lor, potrivit datelor furnizate de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, cu ocazia Zilei Europene a Protecţiei Datelor.

Comisia Europeană evaluează în prezent Directiva privind protecţia datelor personale, adaptând-o pentru "Digital Age". Organizaţia consumatorilor europeni (BEUC) solicită consolidarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor privind protecţia datelor personale şi a vieţii private, în lumina evoluţiilor tehnologice.

 

Apariţia reţelelor de socializare, utilizarea motoarelor de căutare bazate pe tehnologii de urmărire au condus la o proliferare fără precedent a datelor cu caracter personal.

"Consumatorii nu conştientizează nici un pic faptul că datele lor personale pot fi folosite de oricine fără ca ei sa aibă vreun control asupra lor, odată ce le-au făcut publice", a precizat Costel Stanciu, preşedintele APC Romania.

Potrivit directorului general BEUC Monique Goyens, Ziua Europeană a Protecţiei Datelor Personale, în acest an, coincide cu revizuirea legislaţiei UE în acest domeniu, fiind un moment oportun pentru a linişti şi responsabiliza consumatorii pe termen lung prin predarea controlului asupra datelor lor cu caracter personal utilizate on-line.

Cotidianul.ro

Inregistrare

Anunturi

  • Armonii intre Generatii Armonii intre Generatii..........Sambata, 26 mai, ora 18.00    "Orice...
  • Colectă specială 1. Pentru astăzi este prevăzută o colectă specială pentru ADRA. Cei...
  • Excursie Dacă anul trecut nu am reuşit să ne bucurăm de o excursie, încercăm...
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

2% ADRA

Raport ADRA - 2011

Info Brancoveanu

Vrei sa fii editor?
Ai o stire despre actiuni, evenimente, articole sau initiative ale Bisericii Brancoveanu?

Scrie-ne pe adresa: contact@bisericabrancoveanu.ro
facebook-bisericabrancoveanu

Biblia Audio

Banner
Banner

Link-uri Sponsorizate

Ghid turistic Belek
Ghid turistic Alanya
Ghid turistic Marmaris
Ghid turistic Fethiye
Ghid turistic Kemer
Intercer 2.0 - Mai aproape de cer   ADRA