De ce va fi nevoie pentru a însufleţi o nouă generaţie?
26 iunie 2010, Atlanta, Georgia, United States
Bill Knott şi Rajmund Dabrowski

La câteva ore de la alegerea sa ca cel de-al 20-lea preşedinte al Conferinţei Generale a Adventiştilor de Ziua a Şapte, pastorul Ted Wilson a acordat un interviu editorului revistei Adventist Review, Bill Knott, şi directorului dep. Comunicare al Conferinţei Generale, Rajmund Dabrowski, despre noul său rol:

Knott: Aveţi o experienţă internaţională vastă în Biserica Adventistă. Aţi slujit ca lider în câteva diviziuni. Ce semnificaţie are această experienţă  în momentul de faţă?

Wilson: Îmi este imposibil, absolut imposibil să calculez binecuvântările şi beneficiile acestei experienţe. Am crescut în Egipt, am lucrat în Africa de Vest şi în Rusia şi am fost în legătură cu alte diviziuni prin munca mea de secretariat. Toate acestea ajută te pot ajuta să ai o perspectivă mult mai amplă. Nu te focalizezi doar pe propriile consideraţii limitate. Începi să înţelegi că suntem într-adevăr o familie mondială. Ceea ce ne uneşte nu sunt manevrele politice sau regulamentele. Mesajul, Sfânta Scriptură şi Duhul Sfânt ne ţin laolaltă ca familie internaţională.

Dabrowski: Atunci când vă gândiţi la primii cinci ani de pastoraţie, consideraţi că v-au modelat în vreun fel pentru noul dvs. rol?

Wilson: Cu siguranţă. În primele nouă luni de pastoraţie am învăţat mai mult decât am învăţat în colegiu şi la seminar. Este necesar să acumulezi multe cunoştinţe academice şi teoretice, dar primele luni de pastoraţie te plasează chiar pe linia de front. Ai de-a face cu oameni, te confrunţi cu situaţii reale şi eşti chemat să încerci să rezolvi probleme greu de controlat. Peste timp, acestea te conduc să cazi pe genunchi şi să ceri călăuzire. Un lucru încerc să fac dimineaţa, şi anume să cer înţelepciune, cerând împlinirea textului din Iacov 5:10. Nu am înţelepciune, trebuie să o primesc din ceruri. Atunci când te afli într-o situaţie dificilă, fie ca pastor tânăr, fie ca lider experimentat, totdeauna ai nevoie de acea înţelepciune. Primele zile ale slujirii pastorale m-au format mai mult decât pot să explic eu acum. Îl laud pe Domnul pentru fiecare experienţă trăită.

Knott: Unele dintre acele experienţe timpurii au avut loc în mediul urban. Spuneţi-ne cum influenţează lucrul în mediul urban viziunea pe care o aveţi cu privire la pătrunderea în marile oraşe ale lumii.

Wilson: Încă de la început, mi s-a oferit ocazia să lucrez pentru Conferinţa Greater New York. Discutând cu tatăl meu, el m-a sfătuit: „Dacă vrei o provocare, mergi la New York”. L-am ascultat şi viaţa mea s-a schimbat. New York-ul este o parte reală a vieţii mele şi ocupă încă un loc în inima mea. Aşa cum a spus Ellen White, el este simbolul modului cum se poate lucra în restul lumii. Trăim acum într-un timp când 50% sau mai mult din populaţia lumii trăieşte în oraşe mari. Aceasta înseamnă că toţi trebuie să purtăm povara lucrării cu oamenii din aceste locuri. Nu putem să evanghelizăm oraşe precum New York, Sao Paulo, Mexico City, Tokyo sau Hong Kong doar dintr-un singur loc. Trebuie să avem o abordare extinsă, şi Spiritul Profetic ne-a dat multe instrucţiuni despre felul cum să abordăm oraşele. Sunt puternic angajat să văd o reînsufleţire a lucrării misionare medicale practice, acolo unde adventiştii stiu să-şi ajute semenii cu nevoi specifice.

Dabrowski: Ce calităţi trebuie să aibă un conducător pentru a inspira noua generaţie? Există o generaţie nouă de tineri, dintre care unii sunt nemulţumiţi – chiar şi în biserică.

Wilson: Aceasta este o întrebare uriaşă,  care merită un răspuns pe măsură. Cel mai important lucru pe care tinerii trebuie să-l înţeleagă este că liderii în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea nu sunt pur şi simplu nişte oameni aşezaţi într-un cadru administrativ care acţionează butoanele corespunzătoare, ci sunt oameni cu adevărat spirituali, care au o legătură vie cu Sfânta Scriptura şi cu Dumnezeu prin rugăciune şi care cred în misiunea încredinţată acestei biserici. Sper ca niciun tânăr şi nicio altă persoană adultă să nu creadă că a aparţine Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea înseamnă doar a aparţine unei organizaţii sau unei denominaţiuni oarecare. Noi avem o chemare, şi eu sper că tinerii vor fi revigoraţi de această chemare. Da, s-ar putea să observe ipocrizie sau alte lucruri care nu le plac. S-ar putea să considere că biserica ar fi bine să se preocupe de alte lucruri. Dar ei ar trebui să obverse imaginea de ansamblu, tema Marii lupte care elucidează orice întrebare legată de motivul real al existenţei noastre. Când tinerii văd începutul şi sfârşitul – şi tot ce este la mijloc – capătă din nou putere să facă tot ceea ce noi toţi trebuie să facem. Conducătorii noştri trebuie să fie umili. Ei trebuie să fie legaţi profund de Isus, uşor abordabili, nu distanţi sau exclusivişti. Trebuie să fie echilibraţi. Să fie buni ascultători mai degrabă decât să aibă oricând răspunsul potrivit. Trebuie să fie dispuşi să asculte. Conducătorii trebuie de asemenea să fie întemeiaţi pe Cuvântul  lui Dumnezeu şi pe Spiritul Profetic, astfel încât să înţeleagă cine sunt şi cum trebuie să lucreze.

Knott: Marea majoritate a celor aflaţi în posturi de conducere este formată din voluntari, oameni care nu sunt plătiţi pentru lucrarea aceasta. Ştiu că sunteţi în prezent prim-prezbiter al unei biserici locale – unul dintre aceste posturi de voluntariat. Ce aţi vrea să spuneţi acum acestei mari forţe de voluntari care lucrează în bisericile locale, celor care predică în Sabat, celor care au grijă de clădiri sau care administrează departamentele bisericii?

Wilson: Voluntarii au o valoare absolută pentru biserică. Nu ne-am putea descurca nicicum fără ei. Când eşti membru al unei biserici locale, aşa cum suntem toţi, şi te implici în lucrarea acelei biserici locale, nu trebuie să fii plătit pentru aceasta. Plata constă în rezultatele pe care le vezi în inimile schimbate, în entuziasmul pe care îl descoperă tinerii în credinţa lor şi în modul cum se dezvoltă acea biserică locală.

Dabrowski: Una dintre valorile principale ale bisericii este unitatea. Ce înseamnă unitatea bisericii şi cum putem să o obţinem?

Wilson: Imaginea bisericii nu este aceea unui convoi de oameni care merge pe un drum cu pas măsurat, fără să raţioneze, şi care salută la comandă. Putem să avem opinii diferite. Venim din culturi, limbi, medii şi poziţii sociale foarte diferite. Ceea ce ne uneşte este mai mult decât regulamentele noastre sau materiale produse în serie. Dincolo de toate celelalte lucruri, Duhul Sfânt ne uneşte. Am făcut o remarcă scumpei mele soţii, Nancy, şi anume cât de uimitor este faptul că poţi face ocolul lumii, poţi observa diversele culturi, dar dovada că Biserica Adventistă de Ziua este Biserica specială a lui Dumnezeu este aceea că Duhul Sfânt ne ţine laolaltă. Nu cred că ar trebui să urmăm obiceiul actual de a fi mereu „corecţi din punct de vedere politic”. Noi avem nevoie să fim echilibraţi, să fim atenţi, să fim sensibili. Dar unitatea nu este ceva care neapărat trebuie fabricat. Da, în calitatea noastră de conducători, sperăm să-i facem pe oameni să se îndrepte într-o anumită direcţie. Dar dacă îi îndreptăm spre Hristos, spre puterea Duhului Sfânt şi spre un mesaj care este întemeiat pe Cuvânt, cu o viaţă activă de rugăciune şi o activitate evanghelistică, aceşti oameni vor fi uniţi pentru Duhul Sfânt îi uneşte.

Knott: Adresaţi un cuvânt membrilor care se întreabă dacă liderii au vreo importanţă în momentul de faţă. Ce credeţi că s-ar putea schimba în anii următori prin slujirea dvs. şi a altora?

Wilson: Ei bine, nu-mi fac iluzii că eu personal voi realiza schimbări uriaşe. Doar Duhul Sfânt va face schimbarea. Cei mai mulţi oameni nu cunosc prea multe despre conducerea bisericii. Şi, ca să fim cinstiţi, nici nu prea le pasă. Ei îl cunosc pe pastorul bisericii, şi acest lucru este important pentru ei. Poate că unii ştiu cine este preşedintele Conferinţei Generale sau preşedintele conferinţei lor, şi nimic mai mult. Dar nu este important ca ei să ştie aceste lucruri. Ce este important este influenţa care vine prin intermediul bisericii, că biserica este o mişcare spirituală, întemeiată cu adevărat pe Cuvânt şi că Duhul Sfânt ne transformă pentru a ne asemăna tot mai mult cu Hristos pentru ca astfel să ne putem îndeplini misiunea. Aş fi absolut încântat dacă o astfel de influenţă ar putea fi simţită fără să fie legată de un nume, o persoană, un administrator sau o iniţiativă.

Dabrowski: O întrebare de ordin personal: Atunci când le-aţi telefonat soţiei şi fiicelor ca să le comunicaţi vestea, ce reacţie au avut?

Wilson: Soţia mea este deosebită. Ea este ca o coloană vertebrală spirituală. Îl iubeşte pe Domnul foarte mult. Studiază Scripturile şi Spiritul Profetic. Are încredere totală în această mişcare. Când i-am telefonat – sper că nu se va supăra de această mărturisire – a început să plângă. Ea ştie ce presiuni şi responsabilităţi implică această poziţie şi e conştientă de ele, deoarece am urmărit viaţa altor conducători. Aşa cum am procedat şi în alte situaţii, familia noastră nu face decât să privească la Domnul pentru încurajarea şi călăuzirea care sunt atât de necesare când înfrunţi provocările care se află înainte. Ne bizuim pe El. Tânjesc după rugăciunile tuturor, iar oamenii mi-au spus că se roagă pentru mine. Aceasta este cea mai bună veste pe care o pot primi. Nu este doar pentru mine o veste bună, ci pentru întreaga biserică, deoarece ştiu că oamenii aceştia se roagă pentru această mişcare minunată din care facem parte, mişcarea adventă.

InfoAdventist