Vineri, Mai 18, 2012
    
   
Text

Cauta in site

Un an de la lansarea proiectului persoanelor cu handicap

Dacă acum un an, la prima întâlnire a Asociației "Ridică-te și umblă" au participat 25 de persoane, în acest moment, la doar un an de la lansare, cuprinde un număr de peste 150 de persoane cu dizabilități, activi iar prezența constantă fiind de 125 de persoane! De asemenea, asociația numără peste 40 de voluntari activi , asistenți sociali, psihologi, avocați, muzicologi, doctori, asistenți kinetoterapeuți, studenți, doi programatori, profesori, bucătari și chiar un detectiv particular.

Pentru a marca acest eveniment cei care doresc sunt invitați să participe la un program special, duminica, 17 aprilie 2011, de la ora 10.00, la Biserica Adventistă de Ziua a Saptea "Tei" situata pe strada Scheiul de Jos nr 25.

Asociația este susținută de ADRA România, Fundatia "Alinare" și Biserica Adventista de Ziua a Saptea "Noul Grand" din București și a fost nominalizată recent la gala ”Oameni pentru Oameni” unul dintre cele mai importante evenimente dedicat tuturor celor care s-au implicat în comunitatea lor prin proiecte, voluntariat, campanii de atragere de fonduri, sponsorizări sau donații.

 

Proiectul are ca scop crearea unui climat de familie și de socializare , integrând în normalitatea relațiilor persoanele cu dizabilități locomotorii și persoanele cu probleme de vedere prin întâlniri regulate.

Printre necesitățile acestei asociații, așa cum ne-a declarat pastorul Geroge Uba, președintele Asociației "Ridică-te și umblă" se numără un spațiu mai mare, cel actual devenind neîncăpător, cărucioare electrice sau mecanice, elemente care faciliteaza accesibilitatea pentru aceste persoane cum ar fi rampe, instrumente specifice de bucărie, baie, dormitor dar și medicamente sau laptopuri second hand pentru facilitarea comunicării între persoanele cu dizabilități. De asemenea, o altă mare nevoie a acestei asciații este suținerea unui jurist full-time pentru recuperarea drepturilor lor.

Pentru o listă completă vă rugăm să luați legătura cu pastorul George Uba -    Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  

Sursa: Agentia Adventista ptr Comunicare
              adventist.ro

Inregistrare

Anunturi

  • Armonii intre Generatii Armonii intre Generatii..........Sambata, 26 mai, ora 18.00    "Orice...
  • Colectă specială 1. Pentru astăzi este prevăzută o colectă specială pentru ADRA. Cei...
  • Excursie Dacă anul trecut nu am reuşit să ne bucurăm de o excursie, încercăm...
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4

2% ADRA

Raport ADRA - 2011

Info Brancoveanu

Vrei sa fii editor?
Ai o stire despre actiuni, evenimente, articole sau initiative ale Bisericii Brancoveanu?

Scrie-ne pe adresa: contact@bisericabrancoveanu.ro
facebook-bisericabrancoveanu

Biblia Audio

Banner
Banner

Link-uri Sponsorizate

Ghid turistic Belek
Ghid turistic Alanya
Ghid turistic Marmaris
Ghid turistic Fethiye
Ghid turistic Kemer
Intercer 2.0 - Mai aproape de cer   ADRA